8 septembrie 2011

      Hai să vă spun o poveste scurtă.Una despre un bucătar idealist,leneş,timid,ipocrit,visător şi prea tăcut.Acesta locuia într-un mare oraş al Imperiului Roman,care în zilele de astăzi este din ce în ce mai transparent.Aşadar,el era bucătarul împăratului.Însă nu lucra pentru el,ci gătea în propria lui casă,iar împăratul îi făcea vizite ori de câte ori avea timp,pentru a lua masa la el.Nu gătea excelent,nici nu avea vreo reţetă secretă,doar luase ce a găsit mai bun din ce învăţase de la părinţi şi bunici.
     Într-o zi,pe când împăratul se afla la bucătar acasă,savurând mâncarea copilăriei sale,a observat maldărul de porţelanuri pline de unsoare ce zăceau sub robinetul de cupru.
    -Tu de ce nu-ţi speli vasele?Pare că stau de luni de zile acolo.
    -Aşa este,sunt luni întregi de când am terminat soluţia de spălat...
    -Sunt de o raritate mare!Doar eu am acces la ele!zise glumind împăratul.
    -Măcar de ar fi aşa,suspină bucătarul şi plecă capul în podea.
      De atunci,ani întregi au trecut,şi el nu găsea soluţia de spălat.Culmea era că el continua să cumpere porţelanuri noi,irosind mai mulţi bani decât pentru soluţia de curăţat.Însă soluţia aceea era de nepreţuit.O avusese,şi o folosise înainte.Curăţa orice urmă de murdărie din albul de porţelan,iar în urma ei lăsa numai strălucire şi puritate.Îşi simţea mâinile atât de curate încât le pierdea toată greutatea lor.Într-o zi a scăpat sticla de pe chiuvetă într-un ghiveci de margarete ofilite,şi a doua zi le-a găsit pline de viaţă şi înflorite.Așadar,cum ar crede un copil,ar fi ceva magic în soluția aceea.Asta nu era tot,sau poate tocmai ce o sa vă spun acum era tot.Fără să-și dea seama,bucătarul nostru se trezea deseori în toiul nopții,și își potolea setea crăpăturilor buzelor puțin din soluția de...curățat vase.Iar în dimineți habar nu avea de fapta lui nocturnă.
      ....
      Bucătarul murise într-o sâmbătă ploioasă.Casa lui părea să nu mai poată respira de vasele ce-i atingeau cerul gurii,și se revărsau până și prin plămânii cu draperii roșii transparente.Printre muchii și muchii de porțelanuri,în direcția unde adierea ce intrase pe geamul uitat,deschis de Moarte,se plimba prima frunză de toamnă.Iar dincolo cu trei farfurii sparte de unde s-a oprit frunza,se văd razele de lumină,cernute de către ciurul din desele pânze de păianjeni,cum cad peste sticla goală verde cu o etichetă improvizată ce stă să cadă.


Apa nu urcă la deal...iar eu n-o mai pot clinti.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu