23 august 2011

Ziua pantalonilor în vine

Pe scurt(pentru că paharul,și sticla asta de vin,abia scoase din pivnița cu freon, mă așteaptă să le asimilez în sânge ''am închis paranteza'' punct
Trezește-te în aceeași zi în care te-ai culcat.Dă-ți cu mâna prin părul pe care l-ai ras.Uită-ți cureaua acasă.
Acum nu mai știu ce vroiam să zic,nu mai știu dacă ce urma avea să spună ceva ce merită citit...oricum,aici nu-i nimic,așa că eu cred că am găsit scuza pentru lipsa mea de chef,pofta de stat...eh,era ceva amuzant de spus,pentru că astăzi, s-au întamplat lucruri funny,și mai apoi m-am trezit acasă cu o scară de bambus  pe sea ridicată ,tocmai până în casa mea din copac .Am zis că s-a discutat numai de sex oral la pauza de masă?Nu?S-a discutat numai despre sex oral la pauza de masă...genul feminin.Nu de asta a fost funny,pentru că erau trei fete,și eu luam parte la glumele făcute pe seama castraveților  și peștilor ce-i mâncau..glume cu tentă sexuală,ce parcă uneori te mai eliberează de acel tabu,pe care-l ai cu persoanele cărora nu le poți aduce vorba de this.Dar nu asta vroiam să spun.,ci că am stat toată ziua ridicându-mi fundul din fața clienților,unii chiar întrebându-se dacă chiar n-am vreo...mâancărime:)).Apoi au mai fost momentele când alergam după bus ținându-mă cu o mână de ei.Acum vin,și melodie de cum ar zice un pokemon,perdelator,inventator de aparat foto pe retină,dormitor,chițăitor,copil,sleep-walker-talker-texan,și bolnav de pufaringită și ciocolactoză ridicată-n vene.........ar zice...tzipă-tye pe linoleu!!!Wraaaaaaaaaahh!!





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu