5 iunie 2011

Îmi amintesc de cum era înainte

  Când păşeam în tălpile goale prin ţărână,sus pe scoarţa copacilor,pe clisa de sub apă,în şaua iepei prea cuminte,pe foaia subţire de pământ uscat ce se fărămiţa sub greutatea mea,pe gardul prea înalt deoarece ajunsesem târziu de la spus poveşti de groază,sau bancuri deocheate şi acum uitate.
   Acum,toate şi-au pierdut din simpla lor plăcere.Le văd din ce în ce mai mici.Încă de cum păşesc  în ţara acelor paşi din copilărie observ schimbarea ce niciodată n-o credeam posibilă.Neprihănirea locului se zbate să mai respire.Mă simt ca un gigant pe lângă gardurile de lemn,ce nu mai rezistă sub greutatea atâtor dolii prinse-n ele,şi coboară cu ele în ţărână.Copiii plec,bătrânii plec,câmpul şi cârciuma îi macină pe ceilalţi,şi pare că clopotul negru este singurul subiect de discuţie.
   Mă trezesc imediat.Nu nu nu,locul ăsta este viu!Regăsesc cu bucurie aceleaşi chipuri îndrăgite.După câteva ore de povestiri,îmi arată vechea bicicletă.Un Pegas albastru,măcinat de umezeala paielor.Ah!Să-i dăm viaţă căluţului!Puţină vaselină,mozoleală,tăieturi,reglaje din cheie,pompe,piese de înlocuit.Et...voila!Bunicul a ajutat.Ne este amândurora recunoscătoare.Am pedalat 2 ore,dus-întors,până la două saturi distanță,la un lac secat.Șaua scârție peste toți greierii din orchestra ierbii.Un pescar îmi povestește cum a pierdut captura vieții lui,pe seamă că...își pierduse guta pe drum.Ajuns la locul lui,zice că a început peștele să râdă de el,dansând pe oglinda apei.Pe când ne salutăm de la revedere,nu înainte să-l îndrum spre cârciuma ce o căuta,observ secretul dânsului:"Țuică de prune".
   Mulțumit de compania lacului,mă întorc spre casă.Tractoarele își șerpuiesc remorcile pe drum,caișii și cireșii se ascund de copii,o cârtiță călcată pe stradă de o mașină(ironie la drumul mare),drumul gării la dreapta și merg pe el.Gropile o rănesc,și scrâsnește din toate încheieturile.Gara este o fantomă.Iedera-i pelerina ei de invizibilitate,câinii numeroși sunt spaima fantomei.Eu nu vedeam decât freamătul și agitația gării,navetiști,comercianți,nepoți,turiști,îndrăgostiți.Îmi plac trenurile,mult.N-am zburat cu avionul,dar nu-i dau prea mari sorți de izbândă.În privința unor lucruri,nu-mi schimb părerea,și nu mă răzgândesc.Aici ești și tu,pasăre albastră.Te-ai înțepenit pe firul de telegraf.
   Merg acasă,și termin ziua fără dreptul la lumină,fără dreptul de carte,ca apoi să-mi fie interzis și tastarea telefonului.Închid ochii și încarc,derulez,editez,evaluez,revin,editez,regret,derulez,reînregistrez,evaluez,salvez...adorm.
  Azi este duminică seară,și pe la prânz mi-am luat la revedere de la loc și lume și am revenit în societatea asta mare plină de stereotipuri create pentru a...evada.Îmi amintesc de cum era înainte.
Nu ăsta-i lacul :)

Stela the 2nd

Home junkyard

Renăscuta

2 comentarii:

  1. Ești norocos că ai încă unde să evadezi și, mai ales, la cine. Casa bunicilor mei, unde îmi petreceam o bună parte din vacanțele copilăriei, nu mai există în forma pe care eu o știam. I-a luat locul o construcție mult mai spectaculoasă din punct de vedere arhitectural, pe care însă nu am văzut-o. Nu cred că mi-ar face bine să o văd. Prefer să țin minte casa și împrejurimile asa cum erau când am plecat ultima dată de acolo. Erau și bunicii în ea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Mulțumesc.Și eu păstrez destule în minte cu același scop.
    Iar de evadat,poți evada oriunde...să ai în minte locul,și mergi !

    RăspundețiȘtergere