19 mai 2011

Red,green blood

Ancoraţi pe un ponton,cu un unghi de aproximativ 30 de grade,stau fără să clipească ochi înţelepeţi şi ochi cruzi.Ei îşi văd picioarele încălţate în gandurile proprii,dar uită de ale celorlalţi.Viteza de deplasare,ce o dezvoltă robii biciuţi de sub mecanismul zimţat,stă în strânsă competiţie cu viteza unui anaconda care se întoarce la bârlog după ce a înghiţit un capibara adult.Lungimea pontonului este de aproximativ 50 de paşi.Unghiul lui este cel mai mic dintre toate.Primul pas făcut pe ponton,dislocă apa de sub prima treaptă iar ea pica pe primul încătuşat din echipă,şi astfel se porneşte sistemul.Oprirea sistemului are aceeaşi metodă,doar că apa se găseşte sub pragul de după ponton.Dincolo de el,se află o măruntă speranţă pentru P. ,care se află la începutul pontonului.Robii de sub roţile mari zimţate plătesc cu fulgere roşii,trasate peste coaste şi vertebre,pentru nepăsarea celor din jur ce-şi ancorează trupurile pe durerea lor.Durere lor se naşte din adâncul oceanelor.Din păduri violate de drujbe.Din ziduri uriaşe cu jertfe uriaşe.Din vânturi prinse-n mirajul unor călăreţi drogaţi de culorile câmpurilor de lalele.Din oameni negri,ce-şi aleg culoarea pentru un viitor mai alb.
La ei toţi,s-a gândit P. când a început să depăşească fiecare durere a robilor.A mers până la pragul de după ponton,iar sub o mişcare ascunsă,a declanşat mecanismul de oprire lăsând robii să-şi vindece rănile verzi,iar pe statui să prindă viaţă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu