10 aprilie 2011

Hidden text

Nici o urmă de pământ.Peisajul monoton parcă mă ţine în loc.Mişcarea valurilor o simt până şi în creier,unde lichidul cefalorahidian îmi tulbură toate conexiunile într-un balans  până le scurtcircuitează .Vântul își mână stropii îngheţaţi din suferinţa lui Poseidon spre a mea piele deja arsă de soarele intensităților.Deşi mă atacă din exterior,simt durerea cum mă roade dinspre interior spre exterior,dinspre centru spre extremităţi,dinspre trecut spre prezent.Pluta pe care sunt,se scufundă tot mai mult.Se scufundă în ceaţă.Fără vreo cârmă,fără pânzele de altă dată,care mă împingeau înainte cu o forță invizibilă dar perceptibilă.Valurile dirijate de scenograful cărunt din cer mă vor plimba prin ceață până când voi ajunge sa fiu una cu ea.Dacă...dacă n-o să părăsesc pluta.Încerc să-mi amintesc ultima clipă când am simțit pământul sub mine,cum căldura lui mă ținea captiv în vise,când mă uitam pe patul lui întins .Adun toată țărâna care o mai am pe plută,o pun în cufărul dăruit de pământul insulei.Am adunat tot.Țărâna,frunzele,porumbeii ca hrană,29 coli de hartie goale,câteva coli scrise,mânușile,mărgelele,moneda regală,cărțile,bucata de cămașă și încă o bucată verde,și un crâmpei desenat de toamnă,și tot felul... Le-am salvat de pe plută.Acolo unde am să merg înot,am să am nevoie de ele.Poate am să naufragiez undeva,pe un uscat.Oriunde aș ajunge,vântul ce o să bată o să poarte aceleași particule de praf de pe insula ce am petrecut timp.O insulă cu țărmuri înalte,cu ape cristaline deîmprejur,verde,frumoasă..da,frumoasă,atât de frumoasă că n-am spus-o niciodată direct,o insulă prietenoasă fără poteci,unde poți să uiți de soare,de apă,de mâncare,pentru că îți oferă tot.Ei,și toate particulele aduse de vânt am să le strâng,chiar prelungindu-mi viața la mii de ani pentru a o reface,cu toate complexitățile ei,cu toate imperfecțiunile ei,cu toate,cu toate că în ceață am să rămân.Nu pot să mai cobor.Am încercat și mi-am dat seama că nu pot să sar in apă și să inot până la țărm,să pășesc pe acea plaja nouă și să mă simt salvat.M-am simțit mai străin ca niciodată.Am plecat imediat.M-am făcut de râs.O să rămân în derivă până când ...până când apele se vor limpezi.Închei aici transmisiunea.Dacă mă aude cineva,o să fiu pe aceeași frecvență până când...

4 comentarii:

  1. Vântul se mai schimbă. S-ar putea să nu mai poarte aceleași particule. Chiar azi am avut încă o confirmare în sensul ăsta.
    Mai merită încercată coborârea până când...

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu știu ce să mai zic.S-ar putea.Sau,nu s-ar putea.Rămân până când...

    RăspundețiȘtergere
  3. Până atunci când cineva,undeva,va spune că poate cândva trebuie pusă întrebarea:până când?

    RăspundețiȘtergere